Joacă şi tu 43 la loto

Nu ştiu alţii cum sunt dar eu cand mă gândesc la anul ’43 îmi curg lacrimile şiroaie. Trăgeam ca nebunu’ cu mitraliera pe front pe-atunci. După iepuri şi alte orătănii. Sa avem ce sa băgăm la ghiozdan că era şi pe atunci o criză mai ceva ca acum. Faza proastă era că dacă nimeream un iepure îl faceam varză după ce băgam un întreg incărcător în el. Il mâncam plin de Metallica. Eram cam pe la unu august în anul mai sus menţionat. Aveam alianţa cu germania nazista când ne-au atacat americanii la Ploieşti. Vroiau să distrugă industria petrolieră românească ce alimenta cu carburant armata lui Hitler, ziceau ei oficial, dar de fapt erau vizate nişte distilerii de alcool de unde mă aprovizionam eu. Nu puteam să îi las să mă lase fără trăscău aşa că i-am troznit. Bine de tot. Am scrijelit pe patul armei patruzecişitrei de bombardiere din cele şaizecişişapte doborâte de ai nostri. Tot şaizecişişapte de ani au trecut până când aţi aflat adevarul. Adică acum când cititi aceste rânduri norocosilor. Le-am dat jos cu praştia că nu mai aveam muniţie. Na! Mi-a fost milă de piloţi, in mintea mea, aşa că le-am gaurit fuselaju’ în  dreptul rezervoarelor şi le-am spart geamurile. Cu boabe de fasole mari cât caisele. Pe-atunci agricultura duduia pe bune nu ca motoarele virtuale ale economiei lu’ Tăriceanu de acum doi-trei ani. Care a fost mai indemânatic dintre piloţi a scăpat. Care nu c’est la guerre Napoleon. Totul pană la alcool. Să vezi ce fugeau americanii in fundul gol pe camp. Nu, nu aveau ei gusturi sexuale ciudate dar dacă scăpau teferi le luam noi combinezoanele. Ba chiar făceam concursuri: câte boabe de fasole le nimerim pe buci. Recordul e al meu. Cât credeti? Patruzecişitrei de boabe cât caisa de mari. Avea pilotul ala, săracu’, curul rosu ca maimuţa si ochii ca broasca. Sarea brazda in urma lui pană in inaltul cerului. Cei de la distilerie, pe care i-am salvat, ne-au ramas recunoscatori pană dimineaţa cand nu mai nimeream gura cu sticla. Dupa aia am tras o fuguţa cu niste nemţi pană în Bucureşti să îi duc la bagaboante. Duceam soldaţi la curve parcă duceam turişti in excursie. Taman pe Calea Victoriei la numărul patruzecişitrei. Cam pe unde e magazinul Muzica acum. Pe atunci se chema Podul Mogoşoaiei şi era un fel de Dorobanţi-ul de acum. Plin de paraşute. Era una Jeni care le sucea minţile definitiv şi le lua marcile. Toate. Dar nu definitiv ca aveam şi eu parte acolo. A facut Sergiu Nicolaescu nişte filme despre perioada aia dar destul de fanteziste. Am injurat într-una cand le-am vazut. In anul ’43 s-a votat în parlament legea generală de pensii. Tot demnitari care se credeau mieji erau şi atunci în politică. Ce se mai duceau şi ăia pe la Jeni! Vă zic de legea generală de pensii doar ca să vă provoc un fior rece pe şira spinării. Ei, cam aşa era în război. Pe patruzecişitrei il bifez când sunt matol si vreau sa il pun pe 42. Nu recomand numărul patruzecişipatru. In ’44 a inceput foametea. Numărul nostru este cel norocos. Dacă vei câstiga cu 43 Jeni va fi călare pe tine. Deja zambesti dar nu ti-ai dat seama ca o parte din bani vor ajunge la mine.

Ghid-ul tău,

1-Q Sapro