sâmbătă, 23 ianuarie 2016

Povestea vinului fiert si descoperirea sfeclei de zahar

                        Poveste nu prea populara caci are putine view-uri (poate cu putina distribuire…da asta e alta poveste!)           

            Ehe-hei dragii 1-Q-lui a fost odata demult, tare demult, taman pe vremea cand se potcoveau puricii cu nouazecisinoua de oca de fier la un picior de sareau in inaltul cerului si ziceau ca tot e putin, a fost atunci un om pe care il chema Gheorghe. Omul asta era vrednic tare. Avea de toate in ograda: pui, gaste, capre, curci, bibilici,oi, porci, vaci, cai si cate si mai cate. Gradina de legume si zarzavaturi era o incantare pentru orice privitor si ai fi zis ca acolo muncesc sute de oameni nu un singur om. La marginea gradinii de-a lungul gardului avea tot felul de pomi fructiferi din care indemna drumetii ce mergeau drum lung sa isi ia ce le pofteste inima si-apoi schimba o vorba cu ei la fantana din fata curtii ce avea apa rece si buna. Gheorghe avea cate o vorba buna pentru fiecare. Muncea cat e ziua de lunga pentru sporul casei si nu umbla teleleu prin lume. Despre el s-a spus prima data ca omul sfinteste locul. Avea o gospodarie cum ii sade bine omului harnic dar nu avea cu cine sa imparta aceasta bunastare. Atunci s-a gandit ca a venit vremea sa se insoare. Fara sa stea pe ganduri si-a pus ceva merinde intro traista alaturi de secure si a plecat peste sapte dealuri si-o poteca. Acolo era un sat mare caruia i s-a dus vestea in lume ca avea fete cuminti si fara seaman de frumoase. V-as spune numele satului sa mergeti si voi dar pe vremea aceea inca nu se inventasera nume pentru sate. Doar pentru oameni. Merse Gheorghe cale lunga sa-i ajunga vreme de cateva ceasuri pana a dat de o padure mare si deasa. Cum trecu prin ea odata se facu un luminis in care mirosea tare frumos. Mirosea a prospetime. Nu va speriati. Nimeni nu intindea rufe si nimeni nu povesteste o reclama la detergent, Doamne fereste! Vazu omul nostru ca pe marginea luminisului crestea o planta frumos mirositoare. Rupse cateva frunze si le freca in palme. Duse palmele la nas si realiza ca aceasta era sursa mirosului proaspat. Lua cateva lastare sa-si planteze si el in curte si statu cateva minute sa se gandeasca. Am sa-i zic menta. Gheorghe fu primul om din lume care frecase menta. Avea o senzatie tare placuta din cauza mirosului de menta. Lua cateva imbucaturi de mancare apoi bau putina apa de la un izvor din apropiere. Mai freca un pic menta pe acolo prin luminis si pleca iar la drum. Merse Gheorghe al nostru pana intalni un lac mare de nu-l puteai cuprinde cu ochii. Facu o pluta din niste lemne pe care le taie cu securea. Apoi  lega lemnele cu funie impletita din cojile copacilor. Isi ciopli o vasla si isi lua si o prajina lunga daca adancimea apei nu e prea mare sa se foloseasca de ea. Baga pluta in apa, se sui si el si incepu sa impinga din prajina pana apa se facu mult prea adanca. Apoi trecu la vasla. Dadea cand pe stanga, cand pe dreapta ca sa tina drumu drept. Pe la mijlocul apei vazu o insulita mica pe care era o casuta. Acosta acolo, trase pluta pe mal si batu la usa. Auzi vocea unei batrane care il pofti inauntru. Ii dadu binete. Femeia il intreba ce vant il aduce pe acolo si el ii povesti unde merge si cu ce scop. Ii oferi din merindele lui si o intreba daca vrea un pic de apa proaspata. Femeia vazand ca e om bun ii arata drumul in care trebuia sa mearga si ii mai spuse ca atunci cand va intalni un podet intre doua vai sa nu treaca pe el ci sa coboare in vale si apoi sa urce dealul. Gheorghe ii multumi femeii apoi lasa pluta la apa si vasli pana apa ii permitea sa impinga la prajina. Mai dadu cat mai dadu din prajina pana ajunse la mal. Acolo trase pluta la adapost intr-un desis unde ascunse alaturi vasla si prajina. Isi continua drumul pana ajunse la podetul dintre vai si tare ar mai fi trecut pe el ca asa drumul ar fi fost tare scurt dar isi aduse aminte de vorbele femeii si cobori in valea abrupta destul de repede. Urcusul a fost mult mai dificil caci trebuia sa suie pieptis si nu avea de ce se apuca. Erau numai tufe de zmeura si daca se apuca de ele il intepau. Dar fura si ele bune la ceva ca i se facuse cam foame si merinde nu prea mai avea, apa nici atat.. Asa ca ii tinura si de foame si de sete. Dupa o vreme ajunse la poteca. O trecu si pe aceasta caci satul ce avea fete cuminti si fara seaman de frumoase era peste sapte dealuri si o poteca. Inainte de a ajunge intalni un copilas de cativa anisori care ii zambi. Daca ii zambi el il intreba:
-       Cum te cheama copilas?
-       Scorilo nene, spuse copilasul.
-       Tine minte la mine, spuse Gheorghe, cand va fi sa  iti vina pe lume intaiul nascut, de va fi baiat sa il numesti Decebal, si pleca mai departe.
            Gheorghe se duse la hora din sat care era organizata in acea zi si nu stia incotro sa se uite mai intai. Erau numai fete cuminti si fara seaman de frumoase. Se duse pe la fiecare si le zise o ghicitoare:   Ce e grea da’ nu-i rusine
                Si tine numai cu tine?
     Ce-ti da bucurie mare
     Cand mergi seara la culcare?
                        Cand incepu sa primeasca raspunsuri care mai de care isi schimba un pic parerea despre fetele cuminti dar tot ramasera fara seaman de frumoase. Pana la urma dadu de una care ii spuse sigura pe ea: Munca! Atunci Gheorghe O intreba cum o cheama. Iar ea ii raspunse: Lia. Vorbira ce vorbira si se placura. Au jucat si impreuna la hora. Cand hora din sat se termina merse cu ea la parintii ei si ii intreba daca ii dau fata de nevasta. Parintii fetei se bucurara tare caci despre Gheorghe cel harnic de peste o poteca si sapte dealuri ajunsese vorba si pe la ei. Au facut nunta mare chiar in satul fetelor cuminti si fara seaman de frumoase apoi Gheorghe si Lia plecara la casa lor. Dar nu toate lucrurile sunt frumoase in viata. Niste oameni din satul fetelor cuminti si fara seaman de frumoase ii pusera gand rau lui Gheorghe si se luara dupa ei. Tinerii insuratei se grabeau catre casa lor si au mers ceva mai iute. Ajunsi la podet omul nostu ii spuse sotiei sa coboare in vale apoi sa urce dealul. Iar femeia il asculta. Cand ajunsera sus in deal vazura si oamenii ce le pusera gand rau ca intrasera pe podet. Gheorghe striga la ei sa se intoarca dar ei vroiau sa ii faca de petrecanie cat mai repede si nu il ascultara. Podetul se rupse sub ei si se prapadira. Ajunsi la lac Gheorghe scoase pluta din desis, lua si prajina si vasla. Oprira pe insula sa o prezinte pe sotia lui femeii ce il ajutase. Ii multumi pentru sfatul dat si ii povesti de-a fir-a-par toate ce s-au intamplat. Mancara din merindele pe care Gheorghe si Lia le aveau la ei si baura apa proaspata. Inainte de a pleca femeia batrana il trase deoparte pe Gheorghe si ii spuse:
            -Din prima gresala pe care o va face sotia ta veti avea de invatat.
            Plecara de la casa femeii de pe lac, trecura prin padurea cu luminis si peste cateva ore bune ajunsera acasa. Aici toate bune si frumoase. Gheorghe muncea parca si mai cu spor cat era ziua de lunga iar Lia gatea si facea treburile casei cantand. Cand muncea pe langa casa Gheorghe o auzea si ii placea tare. Seara cand se intorcea de la munca avea pentru ea numai vorbe frumoase. Ii spunea Lia Ciocarlia. Ca asa de frumoasa voce avea. Se iubeau nespus de mult. Veni toamna si Gheorghe facu si vinul. Din care isi lua cate un litru cu el la munca in fiecare zi. Avand de semanat pentru primavara si muncind pana noaptea tarziu s-a intamplat ca Gheorghe sa vina acasa nespus de obosit trei zile la rand. Cum venea, cum pica lat de oboseala. Lia se gandi ca nu o mai iubeste. Se perpeli toata noaptea si nu putu de fel s-adoarma. Se gandi ca vinul e de vina si vru sa-l strice. Asa ca se scula cu noaptea-n cap, lua o oala mare si puse vin pana aproape sa umple oala. Langa curtea casei crestea sfecla. Sfecla nu era cunoscuta ca leguma in acele vremuri. Lia scoase din pamant patru sfecle mari, le taie, apoi le arunca in vin sa-i strice gustul. Gheorghe se trezi si o-ntreba ce face acolo. Ea ii raspunse ca ii strica vinul ca de aia nu o baga el in seama. Gheorghe vru sa ii raspunda dar vinul fiert ii mirosea asa de bine. Isi puse intr-o cana, sulfa in el si-apoi gusta. Vazu ca gustul nu i se stricase ci parca si mai bun era. I-a zis nevestii sa-i arate ce a pus in vin ca il facu mai dulce. Asa ca ea. Lia ii arata sfecla. Era sfecla de zahar pe care el a inceput sa o cultive. Iar vinul fiert in fiecare iarna la gura sobei ei ciocneau. Si de atunci n-a mai trecut o zi din viata lor fara isi spuna in fiecare zi cuvinte dulci si sa-si zambeasca.. Si n-a trecut nici vreme multa pana ce-n casa lor copii veseli chihoteau.