Poveste nu prea populara caci are putine
view-uri (poate cu putina distribuire…da asta e alta poveste!)
Ehe-hei
dragii 1-Q-lui a fost odata demult, tare demult, taman pe vremea cand se
potcoveau puricii cu nouazecisinoua de oca de fier la un picior de sareau in
inaltul cerului si ziceau ca tot e putin, a fost atunci un om pe care il chema
Gheorghe. Omul asta era vrednic tare. Avea de toate in ograda: pui, gaste,
capre, curci, bibilici,oi, porci, vaci, cai si cate si mai cate. Gradina de
legume si zarzavaturi era o incantare pentru orice privitor si ai fi zis ca
acolo muncesc sute de oameni nu un singur om. La marginea gradinii de-a lungul
gardului avea tot felul de pomi fructiferi din care indemna drumetii ce mergeau
drum lung sa isi ia ce le pofteste inima si-apoi schimba o vorba cu ei la
fantana din fata curtii ce avea apa rece si buna. Gheorghe avea cate o vorba
buna pentru fiecare. Muncea cat e ziua de lunga pentru sporul casei si nu umbla
teleleu prin lume. Despre el s-a spus prima data ca omul sfinteste locul. Avea
o gospodarie cum ii sade bine omului harnic dar nu avea cu cine sa imparta
aceasta bunastare. Atunci s-a gandit ca a venit vremea sa se insoare. Fara sa
stea pe ganduri si-a pus ceva merinde intro traista alaturi de secure si a
plecat peste sapte dealuri si-o poteca. Acolo era un sat mare caruia i s-a dus
vestea in lume ca avea fete cuminti si fara seaman de frumoase. V-as spune
numele satului sa mergeti si voi dar pe vremea aceea inca nu se inventasera
nume pentru sate. Doar pentru oameni. Merse Gheorghe cale lunga sa-i ajunga
vreme de cateva ceasuri pana a dat de o padure mare si deasa. Cum trecu prin ea
odata se facu un luminis in care mirosea tare frumos. Mirosea a prospetime. Nu
va speriati. Nimeni nu intindea rufe si nimeni nu povesteste o reclama la
detergent, Doamne fereste! Vazu omul nostru ca pe marginea luminisului crestea
o planta frumos mirositoare. Rupse cateva frunze si le freca in palme. Duse
palmele la nas si realiza ca aceasta era sursa mirosului proaspat. Lua cateva
lastare sa-si planteze si el in curte si statu cateva minute sa se gandeasca.
Am sa-i zic menta. Gheorghe fu primul om din lume care frecase menta. Avea o
senzatie tare placuta din cauza mirosului de menta. Lua cateva imbucaturi de
mancare apoi bau putina apa de la un izvor din apropiere. Mai freca un pic menta
pe acolo prin luminis si pleca iar la drum. Merse Gheorghe al nostru pana
intalni un lac mare de nu-l puteai cuprinde cu ochii. Facu o pluta din niste
lemne pe care le taie cu securea. Apoi
lega lemnele cu funie impletita din cojile copacilor. Isi ciopli o vasla
si isi lua si o prajina lunga daca adancimea apei nu e prea mare sa se
foloseasca de ea. Baga pluta in apa, se sui si el si incepu sa impinga din
prajina pana apa se facu mult prea adanca. Apoi trecu la vasla. Dadea cand pe
stanga, cand pe dreapta ca sa tina drumu drept. Pe la mijlocul apei vazu o
insulita mica pe care era o casuta. Acosta acolo, trase pluta pe mal si batu la
usa. Auzi vocea unei batrane care il pofti inauntru. Ii dadu binete. Femeia il
intreba ce vant il aduce pe acolo si el ii povesti unde merge si cu ce scop. Ii
oferi din merindele lui si o intreba daca vrea un pic de apa proaspata. Femeia
vazand ca e om bun ii arata drumul in care trebuia sa mearga si ii mai spuse ca
atunci cand va intalni un podet intre doua vai sa nu treaca pe el ci sa coboare
in vale si apoi sa urce dealul. Gheorghe ii multumi femeii apoi lasa pluta la
apa si vasli pana apa ii permitea sa impinga la prajina. Mai dadu cat mai dadu
din prajina pana ajunse la mal. Acolo trase pluta la adapost intr-un desis unde
ascunse alaturi vasla si prajina. Isi continua drumul pana ajunse la podetul
dintre vai si tare ar mai fi trecut pe el ca asa drumul ar fi fost tare scurt
dar isi aduse aminte de vorbele femeii si cobori in valea abrupta destul de
repede. Urcusul a fost mult mai dificil caci trebuia sa suie pieptis si nu avea
de ce se apuca. Erau numai tufe de zmeura si daca se apuca de ele il intepau.
Dar fura si ele bune la ceva ca i se facuse cam foame si merinde nu prea mai
avea, apa nici atat.. Asa ca ii tinura si de foame si de sete. Dupa o vreme
ajunse la poteca. O trecu si pe aceasta caci satul ce avea fete cuminti si fara
seaman de frumoase era peste sapte dealuri si o poteca. Inainte de a ajunge intalni
un copilas de cativa anisori care ii zambi. Daca ii zambi el il intreba:
-
Cum te cheama copilas?
-
Scorilo nene, spuse copilasul.
-
Tine minte la mine, spuse Gheorghe, cand va fi
sa iti vina pe lume intaiul nascut, de
va fi baiat sa il numesti Decebal, si pleca mai departe.
Gheorghe se duse la hora din sat
care era organizata in acea zi si nu stia incotro sa se uite mai intai. Erau
numai fete cuminti si fara seaman de frumoase. Se duse pe la fiecare si le zise
o ghicitoare: Ce e grea da’ nu-i
rusine
Si
tine numai cu tine?
Ce-ti da bucurie mare
Cand mergi seara la culcare?
Cand
incepu sa primeasca raspunsuri care mai de care isi schimba un pic parerea
despre fetele cuminti dar tot ramasera fara seaman de frumoase. Pana la urma
dadu de una care ii spuse sigura pe ea: Munca! Atunci Gheorghe O intreba cum o
cheama. Iar ea ii raspunse: Lia. Vorbira ce vorbira si se placura. Au jucat si
impreuna la hora. Cand hora din sat se termina merse cu ea la parintii ei si ii
intreba daca ii dau fata de nevasta. Parintii fetei se bucurara tare caci
despre Gheorghe cel harnic de peste o poteca si sapte dealuri ajunsese vorba si
pe la ei. Au facut nunta mare chiar in satul fetelor cuminti si fara seaman de
frumoase apoi Gheorghe si Lia plecara la casa lor. Dar nu toate lucrurile sunt
frumoase in viata. Niste oameni din satul fetelor cuminti si fara seaman de
frumoase ii pusera gand rau lui Gheorghe si se luara dupa ei. Tinerii insuratei
se grabeau catre casa lor si au mers ceva mai iute. Ajunsi la podet omul nostu
ii spuse sotiei sa coboare in vale apoi sa urce dealul. Iar femeia il asculta.
Cand ajunsera sus in deal vazura si oamenii ce le pusera gand rau ca intrasera
pe podet. Gheorghe striga la ei sa se intoarca dar ei vroiau sa ii faca de
petrecanie cat mai repede si nu il ascultara. Podetul se rupse sub ei si se
prapadira. Ajunsi la lac Gheorghe scoase pluta din desis, lua si prajina si
vasla. Oprira pe insula sa o prezinte pe sotia lui femeii ce il ajutase. Ii
multumi pentru sfatul dat si ii povesti de-a fir-a-par toate ce s-au intamplat.
Mancara din merindele pe care Gheorghe si Lia le aveau la ei si baura apa
proaspata. Inainte de a pleca femeia batrana il trase deoparte pe Gheorghe si
ii spuse:
-Din prima
gresala pe care o va face sotia ta veti avea de invatat.
Plecara de
la casa femeii de pe lac, trecura prin padurea cu luminis si peste cateva ore
bune ajunsera acasa. Aici toate bune si frumoase. Gheorghe muncea parca si mai
cu spor cat era ziua de lunga iar Lia gatea si facea treburile casei cantand.
Cand muncea pe langa casa Gheorghe o auzea si ii placea tare. Seara cand se
intorcea de la munca avea pentru ea numai vorbe frumoase. Ii spunea Lia
Ciocarlia. Ca asa de frumoasa voce avea. Se iubeau nespus de mult. Veni toamna
si Gheorghe facu si vinul. Din care isi lua cate un litru cu el la munca in
fiecare zi. Avand de semanat pentru primavara si muncind pana noaptea tarziu
s-a intamplat ca Gheorghe sa vina acasa nespus de obosit trei zile la rand. Cum
venea, cum pica lat de oboseala. Lia se gandi ca nu o mai iubeste. Se perpeli
toata noaptea si nu putu de fel s-adoarma. Se gandi ca vinul e de vina si vru
sa-l strice. Asa ca se scula cu noaptea-n cap, lua o oala mare si puse vin pana
aproape sa umple oala. Langa curtea casei crestea sfecla. Sfecla nu era
cunoscuta ca leguma in acele vremuri. Lia scoase din pamant patru sfecle mari, le taie, apoi le arunca in vin sa-i strice gustul. Gheorghe se trezi si
o-ntreba ce face acolo. Ea ii raspunse ca ii strica vinul ca de aia nu o baga
el in seama. Gheorghe vru sa ii raspunda dar vinul fiert ii mirosea asa de
bine. Isi puse intr-o cana, sulfa in el si-apoi gusta. Vazu ca gustul nu i se
stricase ci parca si mai bun era. I-a zis nevestii sa-i arate ce a pus in vin ca
il facu mai dulce. Asa ca ea. Lia ii arata sfecla. Era sfecla de zahar pe care
el a inceput sa o cultive. Iar vinul fiert in fiecare iarna la gura sobei ei
ciocneau. Si de atunci n-a mai trecut o zi din viata lor fara isi spuna in
fiecare zi cuvinte dulci si sa-si zambeasca.. Si n-a trecut nici vreme multa
pana ce-n casa lor copii veseli chihoteau.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu